Școală acreditată Erasmus+ prin proiectul cu nr. de referință 2021-1-RO01-KA120-SCH-000046770
Andreea
Elevă în clasa a IX-a în anul școlar 2022-2023, participantă la programul Erasmus+ într-o mobilitate de grup, de scurtă durată, realizată în Franța, la Loudun.
Experiența mea Erasmus+
Am petrecut doar câteva zile la liceul din Loudon, dar s-au simți ca o lună, fiindcă am făcut și am învățat atât de multe lucruri, pe lângă prieteniile pe care mi le-am creat.
Sunt recunoscătoare pentru această oportunitate unică și pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit în timpul programului de schimb cultural, Erasmus+.
În această săptămână, am avut o experiență incredibilă în orașul Loudon și în orașul vecin Poitiers, în timpul programului meu de schimb cultural, Erasmus+ care a fost o experiență minunată și plină de aventură. Am avut ocazia să descopăr multe lucruri despre cultura și tradițiile franceze, dar și să mă bucur de o mâncare delicioasă și să cunosc oameni noi.
În cadrul programului, am avut ocazia să particip la multe activități interactive, organizate de liceul gazdă și am fost foarte impresionată de modul în care acestea au fost structurate. Toate evenimentele au fost planificate și anunțate cu mult timp înainte, iar informațiile despre acestea au fost furnizate într-un mod clar și concis. De asemenea, organizatorii au fost implicați și bine pregătiți, asigurându-se că toată lumea este în siguranță și se simte confortabil.
Mâncarea a fost unul dintre aspectele mele preferate ale acestei experiențe. Am încercat multe specialități locale, cum ar fi: cordon bleu, crème brûlée, les crepes și croissante proaspete. În Loudon, cantina liceului a fost o adevărată surpriză, cu mâncare proaspăt gătită și servită cu o atitudine prietenoasă. În Poitiers, am fost impresionată de varietatea de restaurante și bistro-uri, cu meniuri pentru toate gusturile și bugetele.
În ceea ce privește orașele în sine, ambele au avut farmecul lor. Loudon, un oraș mic, cu străduțe înguste și clădiri medievale impresionante. Poitiers, pe de altă parte, un oraș mai mare, cu o varietate de atracții turistice pe care din păcate nu le-am vizitat din cauza timpului limitat. Ambele orașe sunt curate și bine întreținute, iar oamenii au fost foarte prietenoși și amabili.
Transportul a fost, de asemenea, foarte bun. Am avut acces la o rețea de trenuri bine dezvoltată, care ne-au făcut călătoriile între Paris-Poitiers-La Rochelle ușoare și convenabile. De asemenea, autobuzele locale au fost punctuale și ușor de utilizat.
Nu în ultimul rând, am fost impresionată de elevii și de personalul pe care l-am întâlnit în timpul programului meu de schimb cultural. Toți au fost foarte prietenoși și deschiși la a ne ajuta să ne simțim confortabil și să ne bucurăm de experiență.
Am avut o experiență minunată în Franța. Am descoperit o nouă cultură, mi-am făcut prieteni noi, de altă națoinalitate, mi-am îmbogățit cunoștințele despre incluziune, iar mâncarea a fost o experiență culinară incredibilă. Această săptămână mi-a plantat semințe de amintiri în grădina vieții mele, iar cu timpul mă voi bucura de fructele lor dulci și pline de culoare. Acest program mi-a demonstrat că pot înfrunta orice obstacol, că mă pot descurca singură, am înțeles ce însemnă să fii singură printre străini și mi-am creat legături de prietenie, poate pe viață, cu colegii din proiect. Îmi va fi dor de rutină și de momentele petrecute alături de ,,Familia Erasmus+”.
Recomand cu căldură acest ,,Program Erasmus+” tuturor celor care doresc să exploreze și să învețe lucruri cu adevărat interesante și provocatoare.
ÎMI VA FI DOR DE ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ!!!
Sper că voi avea ocazia să revin în Franța și să îmi revăd prietenii.
Ioana
Elevă în clasa a XI-a în anul școlar 2022-2023, participantă la programul Erasmus+ într-o mobilitate de grup, de scurtă durată, realizată în Italia, la Barrafranca/Aidone.
Experiența mea Erasmus+
Cum as putea sa descriu ce s-a intamplat in fiecare zi, oamenii pe care i-am cunoscut, locurile pe care le-am vizitat daca eu am incuiat aceasta experienta intr-un loc ascuns din mintea mea? Si problema nu este ca am uitat (chiar stiu toate detaliile, pana si cele nesemnificative pentru altii), dar nu vreau sa imi amintesc si sa retraiesc experienta, pentru ca sunt sigura ca ma va cuprinde un val de nostalgie, un fel de depresie frumoasa. E ca si cum sunt pe plaja si ma arunc in valurile marii. Stiu ca undeva adanc o sa gasesc ingropata cea mai frumoasa experienta din viata mea, cu cele mai frumoase imagini, dar drumul e lung, intunecat si plin de framantari.
De cand m-am intors acasa nu stiu in ce lume traiesc, nu sunt prezenta nici aici, nici acolo. Fac adesea comparatii intre obiceiurile noastre, casele de aici, magazinele noastre si tot ceea ce gaseam acolo. Caut in chipurile persoanelor de pe strada prietenii mei de acolo, oamenii care mi-au fost ca o familie pentru cel putin 9 zile. O parte dintre ei au venit in Romania pentru alte 4-5 zile, dar ce s-a intamplat cu cei care au ramas? Imi e foarte greu sa cred ca si-au continuat viata, dar si mai dificil imi e sa accept ca la ei totul a ramas asa cum era si poate nu toti au fost „dati peste cap” de „copiii din Romania”.
De ce m-am simtit atat de bine cu adolescenti pe care ii stiam de doar cateva zile sau ore, de ce simteam ca pot sa am incredere in ei si de ce nu mi-a fost nicio secunda dor de oamenii care ma asteptau in Galati? Si nu numai cu elevii italieni ma simteam confortabil, ci si cu profesorii. Ne-au intampinat cu atata caldura si bucurie, chiar si cei care nu cunoasteau limba engleza, dar voiau sa ne cunosca pe noi. Ce m-a atras atat de mult la locul acela de am ramas prinsa in mrejele din Barrafranca si Aidone? Este vorba despre oameni sau a contat foarte mult si locul, clima, mancarea si obiceiurile? Sunt atat de multe intrebari si prea putine raspunsuri. Chiar si acum, dupa o saptamana de la despartire, nu pot sa ma intorc la viata pe care o traiam inainte. Totul se raporteaza la EI in sufletul si mintea mea.
Nu am gasit raspunsul la niciuna dintre intrebarile pe care mi le-am pus. Intr-adevar, nu am mai avut niciodata ocazia sa vizitez o alta tara, dar nu vreau sa cred ca asa mi se va intampla in orice loc strain ma voi duce. Vreau sa sper ca aceasta experienta chiar este una unica si inegalabila, ca oameni ca aceia nu voi ma gasi in niciun coltisor de pe acest Pamant. Asa sa ma simt dupa fiecare excursie in afara Romaniei?
Da, m-am intors, dar numai fizic, numai cu trupul. Ma simt o alta persoana, insa. O persoana care si-a imbogatit cunostintele despre nenumarate domenii (culinar, istoric, social, limbi straine etc.), care poate spune ca a fost cu adevarat intr-o aventura a cunoasterii si, cel mai important, o persoana care si-a creat o familie in alta parte. Dar acest ultim aspect este unul bun? Cum poti sta departe de familia ta despre care simti ca nu cunosti indeajuns de multe lucruri si al carei program nu il cunosti, pentru ca toti membrii au la randul lor o alta familie, cea adevarata. O sa incerc sa explic pe parcursul jurnalului ca nu este vorba doar despre o mana de copiii, ci de elevi din toate clasele, din toti anii si de la toate profilurile din invatamant.
Ceea ce povestesc nu a avut nicidecum un impact negativ, deci nu pot spune ca deschid o rana. Dar deschid un cufar cu amintiri, amintiri dintre cele mai frumoase, care mi-e frica ca vor prinde aripi si vor zbura. De aceea nu vreau sa le retraiesc, pentru ca simt ca, daca le povestesc de prea multe ori, le voi uita. Vreau sa le pastrez doar pentru mine, in niciun caz sa le pierd. La fel cum nu vreau sa pierd contactul cu oamenii de acolo, care ocupa nu un loc mic, ci un spatiu imens in inima mea.
Si le povestesc pentru voi, cititorilor, ca sa va presar putina curiozitate, sa sadesc in mintea voastra o samanta cu flori ale experientelor. Vreau sa traiti si voi ce am trait eu, sa va duceti intr-un proiect ERASMUS, sa va intoarceti si sa aveti exact aceleasi sentimente de nostalgie, sa stiu ca mai exista si altii ca mine. Ce m-a ajutat cel mai mult a fost faptul ca am gasit o persoana, Ignat Alecsandra, care s-a aruncat la fel de tare si cu la fel de multa incredere in „valurile din Sicilia” ca mine, iar acum suferim impreuna de dorul celor pe care i-am lasat acolo. Multumesc, Alecsandra, dar si tuturor celorlalti (care vor avea un rol important in povestea mea si al caror nume il veti afla mai tarziu) pentru ca mi-ati fost alaturi si pentru ca nu m-ati lasat sa trec singura prin acest sentiment nou pentru mine.
Alecsandra
Elevă în clasa a XI-a în anul școlar 2022-2023, participantă la programul Erasmus+ într-o mobilitate de grup, de scurtă durată, realizată în Italia, la Barrafranca/Aidone.
Experiența mea Erasmus+
Experiența pe care am avut-o în Sicilia va rămâne în sufletul meu pentru tot restul vieții mele. Pe lângă locurile minunate pe care le-am vizitat, pe lângă activitățile educative la care am luat parte și pe lângă ceea ce am realizat cât timp am stat acolo, cel mai important lucru pentru mine a fost interacțiunea cu oamenii.
În cele două săptămâni pe care le-am petrecut prinsă în proiectul Erasmus, am întâlnit oameni minunați: colegii români cu care am împărtășit această aventură, cu precădere Ioana și Gabi, (și Flavius pe care-l cunoșteam deja) au devenit foarte apropiați de inima mea și mă bucur să spun că îi consider și că țin la ei ca la niște frați. Le mulțumesc că au luat parte cu mine la această “expediție” deoarece fără ei nu ar fi fost la fel. Le mulţumesc de asemenea doamnelor profesor Roşca şi Crintea, şi doamnei profesor Ciobanu. Aceste minunate cadre didactice ne-au îndrumat şi ne-au ghidat paşii pe tot parcursul călătoriei. Avioanele nu pot decola şi nu pot ajunge în siguranţă la destinaţie fără echipa din turnul de control.
Familia mea gazdă, Bonincontro, a fost minunată și nu există cuvinte care să exprime iubirea și recunoștința pe care le-o port. Părinţii mei adoptivi, Signor Sergio şi Signora Adriana m-au învăluit în iubirea lor, m-au făcut parte din familia lor. Giada a fost sora mai mare pe care nu am avut-o dar pe care mi-am dorit-o mereu, iar bunicii si unchii ei m-au primit şi ei cu braţele deschise în familia şi în inimile lor. Nu le voi putea mulţumi niciodată pentru afecţiunea şi bunătatea lor.
Clasa 5A/S: Chety, Diletta, Federica, Luigi, Simon, Valerio, Rossana, Giulia, Filippo, Giusseppe, Ginevra și toți ceilalți m-au primit în colectivul lor, și mi-au oferit, mai presus decât oportunitatea de a le înțelege mai îndeaproape cultura, prietenie și iubire necondiționată. Toți acești oameni pe care i-am menționat, și pe ceilalți, despre care am scris în jurnal, vor rămâne mereu cu mine și îi voi purta în inima mea, pentru tot ceea ce m-au învățat și mi-au oferit.
Nu în ultimul rând, îi mulţumesc surorii mele gemene, Flavia. Nu ar fi putut exista o parteneră mai bună pentru mine în acest proiect. De la primul mesaj pe care mi l-a trimis, cu câteva saptămâni înainte de a pleca spre Italia, în momentul în care a dispărut în spatele uşilor aeroportului, şi până în ziua de azi, am simţit ca oricare ar fi vibraţia după care sufletele noastre se ghidează prin univers, ale noastre se cunoşteau deja, cu mult înainte de a ne fi vorbit vreodată. Ca doua viori care cântă pe scene şi în simfonii diferite, dar care sunt acordate în aceeaşi gamă.
Între noi a existat o prăpastie lingvistică pe care am umplut-o cu afecţiune, cu prietenie, cu iubire. Înţelegerea noastră reciprocă a depăşit orice barieră pe care ne-ar fi putut-o crea limba.
Îmi doresc cu ardoare ca distanţa şi timpul sa nu erodeze ce am sădit noi. Şi totuşi, sunt convinsă deja că orice se va întâmpla, melodiile noastre vor rămâne în acelaşi ton.
Flaviei vreau să îi mulţumesc pentru simplul fapt că există!
Sei sempre nel mio cuore!
Grazie!