Incluziune - încredere și ajutor

Am vizitat școala cu profesorul de engleză și trebuia sa fim foarte atenți pe unde ne ducea, întrucât urma o activitate unde trebuia să mergem prin clădirile din cadrul liceului Guy-Chauvet în grupuri de 4, dar cu anumite condiții.

A venit și timpul activității, unde am fost eu prima care a fost legată la ochi. Esmel a primit o pereche de căști care izolau toate sunetele din jur, și așa a trebuit să îndeplinim mai multe sarcini, făcând cu rândul cand venea vorba de simțurile pe care le pierdeam. A fost greu pentru mine, pentru că a trebuit sa cobor multe scări în timp ce nu vedeam pe unde călcam. A trebuit sa mă las în mâinile colegelor mele de echipă, dar a fost destul de ușor odată ce m-am relaxat și mi-am pus toată încrederea în ele ca să nu ajung cu fața în vreun perete.

A fost ușor să ne îndeplinim sarcinile și ne-am mișcat foarte repede, bazându-ne pe încredere unele în altele și pe memoria noastră (a fost ușor să ne amintim locurile menționate în sarcini).

Am căutat apoi niște modalități de a ne exprima părerile și sentimentele din timpul activității cu simularea pierderii vederii. Eu și grupa mea am reușit să lucrăm la un articol și la un acrostih, apoi am prezentat în fața clasei ceea ce am reușit să realizăm.