Bună dimineața, Loudun! Bună dimineața, Guy Chauvet!
- Violeta U.
- Apr 3, 2023
- 2 min read
Updated: Oct 22, 2023
Am ajuns la liceu. Loudun este un oraș foarte frumos. Clădiri vechi, întreținute bine. Străzi înguste. Dar am observat acest lucru cam în toată Franța. Oricum, un peisaj rustic.
Liceul e amplasat într-o clădire veche. O parte se afla în construcții.
Clădirea foarte frumoasă în rest. În curte este un spațiu mare de relaxare pentru elevi. La ora asta sunt câțiva, dar nu pot spune că sunt foarte mulți.
Ne-am întâlnit cu domnul director. Aici mi-au fost puse la încercare cunoștințele de franceză. Am înțeles mare parte din ce spune, mai mult decât mă așteptam.
Am fost primiți într-o sală frumos decorată, cu multe scaune și o masă cu bunătăți: produse de patiserie specifice, chec, ciocolată rom, cafea, ceai și suc. Am făcut cunoștință cu profesorii.
Am început activitățile de sparge a gheții cu elevii francezi, coordonate de profesorul de engleză. Prima activitate a fost una in care am aruncat cu o minge micuță de la unul la altul și dacă primeam mingea trebuia să ne spunem numele. După ce toată lumea și-a spus numele, a trebuit să aruncăm mingea la un elev străin al cărui nume îl știam. A fost distractiv.
Următoarea activitate a constat în rotirea unei rulete și împărtășirea cu grupul a unei anumite informații despre tine. Mie mi-a picat să zic despre o frică de a mea. Am spus că îmi e frică, foarte frică, de păianjeni.
Pentru următoarea activitate am ales un cartonaș cu un cuvânt (eu am ales câinele) și a trebuit să găsim ceilalți elevi care au același cuvânt cu noi. Eu am nimerit în echipă cu Céline /Seine, à cărei mamă este româncă și cu Daniel. După am avut de construit cea mai înaltă structură folosindu-ne de paste, trei bezele, o sfoară și scoci. Echipa mea a câștigat cu 94,5 cm.

Comments